Noutati
Peste 50 la suta dintre parintii din Romania si-ar indruma copiii catre Facultatea de Medicina sau cea de Farmacie
Data: 12/12/2013
Potrivit unui studiu efectuat în luna octombrie de către compania de cercetare de piață Cult Research, aproximativ 60% dintre părinții din România și-ar îndruma copiii să urmeze fie Facultatea de Medicină, fie cea de Farmacie.
Studiul a fost efectuat la cererea Abbott Products România, în parteneriat cu Societatea Națională de Medicina Familiei și Colegiul Farmaciștilor din România și relevă percepția publicului general referitoare la profesia de medic și cea de farmacist, precum și perspectiva tinerilor studenți care urmează în prezent facultățile menționate.
Cercetarea de piață reprezintă una dintre primele componente ale proiectului „Promisiuni pentru Viitor”, derulat de către compania farmaceutică în parteneriat cu Societatea Națională de Medicina Familiei și Colegiul Farmaciștilor din România.
Potrivit acestuia, publicul general consideră că medicii și farmaciștii sunt deopotrivă avantajați din punctul de vedere al poziționării sociale și al posibilității de a avea realizări profesionale în țară. 38% dintre adulții din România sunt de părere că profesia de medic este cea mai respectată în țara noastră, pe locurile imediat următoare fiind menționate cele de cadru didactic, preot și politician. Privind respectul față de profesiile pe care le vor practica, studenții la Facultățile de Medicină și de Farmacie consideră că acestea sunt mai degrabă apreciate de către colegii practicieni și de către populația în vârstă, în vreme ce tinerii colegi de generație ar aprecia mai puțin cele două profesii.
Studiul relevă, de asemenea, faptul că pot fi aduse îmbunătățiri în ceea ce privește percepția asupra profesiei de medic și a celei de farmacist. Peste 35% dintre respondenții adulți au declarat că medicii nu alocă suficient timp comunicării cu pacienții. Din punctul lor de vedere, aceștia nu sunt de cele mai multe ori disponibili pentru a răspunde solicitărilor pacienților.
„Profesia de medic este una dintre cele mai frumoase, dacă desigur o alegi pentru că ți-o dorești! A fi medic este un angajament profesional și personal în egală măsură, dar în primul rând este un element vocațional. Lucrurile făcute cu pasiune ies întotdeauna foarte bine, tocmai de aceea avem nevoie de tineri care să înțeleagă că în medicină și, în mod deosebit, în medicina de familie, sunt foarte importante empatia și comunicarea cu omul din fața lor, aplecarea către nevoile acestuia așa cum reiese și din studiu”, a declarat Dr. Sandra Adalgiza-Alexiu, Vice-președinte Societatea Națională de Medicina Familiei.
Conform aceluiași studiu, dintre studenții la Medicină intervievați, doar doi din zece au răspuns că ar alege să profeseze într-o altă țară după absolvire și rezidențiat, iar dintre aceștia doar unul a fost ferm în privința acestui plan de viitor. 76% dintre studenții la Farmacie au declarat că planurile post-universitare le vor fi influențate de posibilitatea de a avea un venit consistent, pe locul imediat următor fiind menționată posibilitatea de a avansa în carieră.
„Halatul alb implică responsabilitate, chemarea de a face bine pacienților și în primul rând studiu temeinic. A îmbrățișa profesia de farmacist este un angajament care depășește limitările oricărei alte meserii, întrucât pe lângă atribuțiile specifice acesteia, ca de exemplu eliberarea medicamentelor sau prepararea rețetelor, intervine interacțiunea cu pacienții care apelează cu încredere la sfaturile tale”, este de părere Prof. Univ. Dr. Dumitru Lupuleasa, Președinte Colegiul Farmaciștilor din România.
Proiectul „Promisiuni pentru Viitor” include platforma online (www.promisiunipentruviitor.ro) unde tinerii pot găsi mai multe informații despre ce presupune cariera de medic sau de farmacist. Pe parcursul anului 2014 vor fi organizate activități pentru elevii de liceu care doresc să îmbrățișeze una dintre cele două profesii, precum evenimente dedicate, acțiuni de informare și consiliere din partea profesioniștilor în domeniul medical, dar și proiecte specifice celor două profesii.
„Acest studiu ne-a oferit fundamentul pentru lansarea proiectului Promisiuni pentru Viitor, cu ocazia aniversării a 125 de ani Abbott la nivel internațional. Ne dorim ca împreună cu Societatea Națională de Medicina Familiei și Colegiul Farmaciștilor din România să le putem oferi o bună îndrumare elevilor care iau în considerare să devină fie medici, fie farmaciști prin a le reaminti despre valoarea și contribuția deosebită pe care o aduc societății și pacienților în acest mod”, a declarat Adrian Grecu, General Manager Abbott Products România.
Studiul a fost realizat la nivel urban, național, pe un număr de 800 de respondenți pentru publicul adult, cu o marjă de eroare de 3,5%. Volumul eșantionului de respondenți în cazul studenților la Medicină și Farmacie a fost de 400 de persoane, marja de eroare fiind de 4,2%.
NOUTATI!
10
FEB
FEB
17
JAN
JAN
26
NOV
NOV