Noutati
Azitromicina: rata crescuta a recidivelor malignitatilor hematologice si a mortalitatii la pacientii cu transplant de celule stem hematopoietice (TCSH) tratati cu azitromicina
Data: 07/05/2018
Stimate profesionist din domeniul sănătății,
De comun acord cu Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, compania Teva dorește să vă informeze cu privire la următoarele:
Rezumat
- Un studiu clinic ALLOZITHRO1 care a investigat administrarea pe termen lung a azitromicinei pentru prevenirea sindromului bronșiolitei obliterante la pacienții supuşi unui transplant alogenic de celule stem hematopoietice (TCSH) pentru malignități hematologice a fost încheiat prematur după ce a fost observat un risc crescut de recidive la pacienții cărora li se administra azitromicină, comparativ cu placebo.
- Deși nu este clar în ce mod ar fi putut azitromicina să contribuie la rata mai mare observată de recidive hematologice, în cadrul studiului, s-a concluzionat că expunerea pe termen lung la azitromicină după TCSH ar putea prezenta riscuri care depășesc beneficiile anticipate.
- Azitromicina nu este autorizată pentru profilaxia sindromului bronșiolitei obliterante la pacienții supuşi unui TCSH.
Informații referitoare la problema de siguranță
Studiul clinic francez intitulat ALLOZITHRO „Evaluarea eficacității azitromicinei pentru prevenirea sindromului bronșiolitei obliterante după transplantul alogenic de celule stem hematopoietice” (Nr. EudraCT: 2013-000499) sponsorizat de instituția academică franceză aparținând de Spitalele din Paris, „Assistance publique des hopitaux de Paris”, a investigat dacă azitromicina administrată precoce profilactic ar putea să îmbunătățească supraviețuirea fără scăderea fluxului de aer, la 2 ani după TCSH.
Design-ul studiului: acest studiu a fost un studiu clinic randomizat, cu grupuri paralele, controlat cu placebo, efectuat în 19 centre academice de transplant din Franța. Pacienții înrolați erau în vârstă de 16 ani sau peste și au fost supuşi unui TCSH din cauza malignităților hematologice. Perioada de înrolare a fost din februarie 2014 până în august 2015. În total au fost randomizați 480 de pacienți: 243 de pacienți trebuiau să primească azitromicină (250 mg) de 3 ori pe săptămână timp de 2 ani; 237 de pacienți trebuiau să primească placebo timp de doi ani, începând din momentul regimului de condiționare. Efectele imunomodulatoare ale tratamentului cu azitromicină au fost evaluate atunci când a fost utilizat pentru prevenirea pe termen lung a sindromului bronșiolitei obliterante.
Principalele rezultate și măsuri: criteriul final principal de evaluare a eficacității al studiului ALLOZITHRO a fost supraviețuirea fără scăderea fluxului de aer la 2 ani după randomizare. Criterii finale secundare au fost supraviețuirea globală și sindromul bronșiolitei obliterante la 2 ani.
Rezultate: tratamentele din cadrul studiului ALLOZITHRO (azitromicină/placebo) au fost oprite la 26 decembrie 2016, adică la treisprezece luni după finalizarea recrutării. Pe baza analizei datelor „în orb”, comisia independentă de monitorizare a datelor și siguranței (DSMB) a detectat un dezechilibru neașteptat în cadrul grupurilor „în orb” în ceea ce privește numărul recidivelor hematologice (77 față de 48 de pacienți; RR ajustată (IÎ 95%) = 1,6 (1,12-2,4) pentru azitromicină și placebo). Au fost analizate datele disponibile până la 26 aprilie 2017. Autorii au concluzionat că în rândul pacienților care au fost supuşi unui TCSH alogenic pentru malignități hematologice, administrarea precoce de azitromicină ca tratament profilactic a dus la o supraviețuire fără scăderea fluxului de aer mai slabă decât a făcut-o placebo. Autorii au precizat că aceste constatări au fost limitate de încheierea prematură a tratamentului de studiu și de alți factori. Autorii au concluzionat că potențialul de vătămare legat de recidivă necesită investigații suplimentare.
Evaluarea problemelor legate de siguranță
Analiza tuturor datelor relevante disponibile nu sugerează că acest risc se aplică altor grupe de pacienți sau indicațiilor aprobate pentru utilizarea pe termen scurt și lung.
Deși un mecanism potențial exact rămâne neidentificat și în ciuda absenței altor date auxiliare, dovezile din acest studiu clinic randomizat sunt considerate suficient de puternice pentru a presupune că expunerea la azitromicină pe termen lung (în afara indicațiilor aprobate) ulterior efectuării TCSH poate fi asociată cu un risc crescut de recidive ale malignităților hematologice.
Expunerea pe termen lung la azitromicină după TCSH poate include riscuri care depășesc beneficiile anticipate. Siguranța tratamentului profilactic cu azitromicină utilizată pe termen lung la această grupă de pacienți este pusă la îndoială.
Apel la raportarea de reacţii adverse
Este important să raportaţi orice reacţie adversă asociată cu administrarea orală a azitromicinei, către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, în conformitate cu sistemul naţional de raportare spontană, utilizând formularele de raportare disponibile pe pagina web a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (www.anm.ro), la secţiunea Medicamente de uz uman/Raportează o reacţie adversă.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO
Tel: + 4 021 317 11 02
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
www.anm.ro
Totodată, reacţiile adverse suspectate se pot raporta şi către reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă, la următoarele date de contact:
Teva Pharmaceuticals S.R.L.
Calea 13 Septembrie nr 90, etaj 9, sector 5, Bucureşti
Tel: 021 230 65 24
Fax: 021 230 65 23
e-mail: safety.romania@teva-romania.ro
Coordonatele de contact ale reprezentanţei locale a Deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă
Pentru întrebări referitoare la aceste informaţii sau alte informaţii suplimentare, vă rugăm să folosiţi următoarele date de contact:
Compania | Numele produsului | Telefon | Fax | |
Teva Pharmaceuticals S.R.L. | Sumamed | safety.romania@teva-romania.ro | 021 230 65 24 | 021 230 65 23 |
Cu stimă,
Ana-Maria Cucu Cristina Corina Pirvulescu
Assoc. Dir. External Affairs Division Local Safety Officer
1 Bergeron A et al. Effect of Azithromycin on Airflow Decline-Free Survival After Allogeneic Hematopoietic Stem Cell Transplant: The ALLOZITHRO Randomized Clinical Trial. JAMA. 2017 Aug 8;318(6):557-566.
NOUTATI!
22
NOV
NOV
10
FEB
FEB
17
JAN
JAN
26
NOV
NOV